Meniu Închide

Procesul „Extravillan”

S-a apăsat undeva un buton, ție ți s-a dat, altuia i s-a luat și nu poate să fie altfel.

După atelierul din aer liber, fotografiile încep să apară din interior, surprinzându-ne în cel mai frumos mod, în plin proces de creație. Am început deja repetițiile pentru noul spectacol „Extravillan”, așa că rămâneți cu ochii pe noi. Promitem că nu veți lua spoilere din postările următoare, doar veți vedea evoluție și implicare.

„Extravillan” este o compilație de cadre din viața celor văduviți de drepturi, dar perfect integrați în structura responsabilității sociale. Este tot mai posibil să colonizăm Cosmosul, este tot mai greu să învățăm copiii să citească, cu resurse publice, aici pe Terra. Viața, dreptul, mai nou privilegiul, totul pare o loterie a Universului, la care toată lumea participă aparent voluntar, cu aceeași șansă de câștig.